Știați că la 31 ianuarie în lume se sărbătorește Ziua Internațională a Zebrei? Sărbătoarea a fost inițiată de organizațiile de conservare a biodiversității, inclusiv de Smithsonian National Zoo and Conservation Biology Institute.

În folclor caii simbolizează libertate și frumusețe.  Iar „caii dungați” la noi ferm s-au asociat cu variabilitatea vieții umane și a evenimentelor din ea: dungă albă, dungă neagră…

Scopul Zilei Internaționale a Zebrei este de a contribui la conservarea acestor animale inedite.

Din câte cunoașteți, culoarea evidențiată a pielii animalelor este unică. Modelul dungilor la zebre și tigri, petelor la leoparzi și alte feline, este destul de special pentru fiecare animal în parte. Este ceva asemănător cu amprentele digitale la noi, deși modelele desenelor au caracteristici comune.

De exemplu, cea mai răspândită specie de zebră este zebra lui Chapman (Equus burchelli chapmani). Aceasta este o subspecie a zebrei lui Burchell (Equus quagga), numită încă zebră de savană. În total, în natură sunt cunoscute patru subspecii ale acestor animale care diferă între ele prin numărul de dungi de pe gât și desenul de pe picioare.

Зачем ты полосата?

Dungile caracteristice de pe piele le permit animalelor să se apere… doar că nu de prădători, cum credeam noi, ci de paraziți.

În 2016 s-a confirmat faptul, că dungile de pe pielea zebrelor nu le salvează de prădători. Savanții americani au efectuat un experiment, al cărui scop a fost să afle de la ce distanță leii și hienele pătate pot observa o zebră în diferite perioade ale zilei. Oamenii în timpul zilei observă animalele „colorate” de la o distanță de 50 m, iar în amurg – de la 30 m (când majoritatea animalelor vânează). Pentru răpitoare, această distanță este mult mai mică. Intr-o noapte întunecată dungile sunt vizibile de la o distanta de doar 9 m, ceea ce inseamna ca nici in zonele impadurite dungile nu ofera camuflaj. Și în spațiile lipsite de copaci, în care zebrele își petrec cea mai mare parte a vieții, leii și hienele găsesc zebrele la fel de ușor, cum găsesc prada cu pielea de culoare uniformă.

Necătând la aceasta, dungile ajută animalul să scape nu de răpitoarele înfometate, ci de insecte enervante!

Încă 75 de ani în urmă, savanții au presupus, că aspectul dungat ajută animalele să alunge muștele. Această ipoteză a fost și testată prin aplicarea dungilor pe pielea vacilor. S-a dovedit, că pe o zebră care stă lângă un cal obișnuit, se așează de trei ori mai puțini paraziți care sug sânge.

„Se părea că muștele zboară deasupra zebrelor și se lovesc de ele”, spune profesorul Tim Karo, unul dintre autorii studiului. „Iar cu caii totul a fost diferit.”

În Africa, unde habitează zebrele, muștele sunt purtătoare de boli periculoase care pot provoca malnutriție și moarte, așa că apariția dungilor ar putea fi o consecință directă a amenințării mortale și un avantaj evolutiv eficient, adaugă cercetătorii.

Turma de zebre din Chișinău

În prezent este destul de ușor să faci cunoștință cu animalele dungate – o turmă formată din 8 animale este întreținută la Grădina Zoologică din Chișinău și animalele pot fi văzute atât iarna, cât și vara. Deși zebrele sunt animale iubitoare de căldură, de-a lungul anilor de viață în clima noastră, ele s-au adaptat destul de bine pentru a suporta cu ușurință temperaturile scăzute ale iernilor noastre.

Dacă veniți în vizită la Grădina Zoologică din Chișinău, puteți vedea șase femele de diferite vârste într-o volieră comună. Încă doi masculi în prezent sunt întreținuți separat pentru a preveni sarcinile nedorite.

În prezent, în zona deschisă a volierei trăiesc trei femele de zebră mature, fiecare dintre acestea reușind deja să devină mamă (succesiv în anii 2019, 2020 și 2021), născând câte un pui de femelă. Cea mai tânără zebră, pe care o cheamă Fotya, anul acesta își va sărbători primul an de viață.

Luând în considerație numărul de masculi și femele din turmă, zoologii noștri planifică în viitorul apropiat să efectueze schimb de animale. În acest caz animalele tinere vor putea pleca la alte grădini zoologice, în colecția cărora lipsesc aceste animale amuzane, iar în locul lor vor veni animale cu „sânge proaspăt”, ai căror urmași vor păstra frumusețea, sănătatea și puterea turmei de zebre întreținute la Chișinău.