Grădina Zoologică din Chișinău este o atracție pentru chișinăuieni și oaspeții capitalei! După cum a declarat miercuri, primarul municipiului Chișinău, dl Ion Ceban, pe canalul său de Telegram, în ultima perioadă de timp, la Grădina Zoologică din Chișinău s-au efectuat lucrări de reparație, construcție a incintelor pentru urși, animale răpitoare și primate.
La fel a fost reparat capital Clubul Tinerilor Biologi. În total, din bugetul municipal pentru anii 2020, 2021, 2022 și 2023 au fost alocate mijloace financiare în sumă de 23 mln 238 mii lei, din care:
 2020 – 7 mln 238 mii lei;
2021 – 4 mln lei;
2022 – 10 mln lei;
2023 – 2 mln lei.
Ce îi așteaptă pe oaspeții grădinii zoologice în anul 2023?
Colecția de păsări include mai mult de 430 de viețuitoare – reprezentanți a peste 50 de specii de păsări, inclusiv decorative, răpitoare și înotătoare. În secția animalelor copitate în fiecare an se nasc zebre dungate drăguțe, tauri maghiari de stepă, lame, canguri etc.
Cea mai impresionantă secție a grădinii zoologice este secția animalelor răpitoare. Vizitatorii grădinii zoologice pot vedea ursul brun înotând în lac, patru lei africani și mai mulți tigri bengalezi.