Săptămâna precedentă, Întreprinderea Municipală „Grădina Zoologică” s-a implicat în procesul de transportare a animalelor din țara vecină, Ucraina, spre grădinile zoologice din întreaga lume. Din câte cunoașteți, în legătură cu evenimentele din Ucraina, multe grădini zoologice întreprind măsuri în vederea identificării locurilor noi pentru întreținerea animalelor, cu ulterioara expediere a lor în străinătate. Animalele au plecat cu o zi înainte și pe 24 martie au trecut prin grădina zoologică din capitală.
„În legătură cu situația critică din țara vecină, transportul cu animale nu se putea deplasa prin țară în
orele de noapte. Totodată, a existat o mică problemă tehnică la vama cu Republica Moldova. Din fericire,
ea s-a rezolvat rapid”, explică dl Roman Crețu, administratorul Grădinii Zoologice din Chișinău.
Animalele în două etape au fost transportate pe teritoriul Grădinii Zoologice din Chișinău, unde au fost
examinate de către medicii veterinari. În timp ce s-a efectuat curățarea și deservirea tehnică a
transportului, animalele din boxe au fost hrănite și adăpate. După un scurt răgaz, „convoiul de animale”
și-a continuat calea.
Reprezentantul organizației nonguvenamentale din Ucraina „Cultura responsabilă pentru animale”, dna
Elmira Tkacheva: „Azi am transportat un grup din 12 primate în Indonezia și Arabia Saudită (în special
lemuri și maimuțe Mandril). Sperăm, că după prima transportare sigură a animalelor, vor urma și altele.
Suntem extrem de recunoscători colegilor noștri din Republica Moldova pentru ajutorul acordat”.