După cum am scris mai înainte sâmbătă, pe 1 aprilie, în lume este celebrată Ziua ornitologului, precum și Ziua Internațională a păsărilor.
La fel ca toate sărbătorile ecologice, această zi are menirea de a crește gradul de conștientizare a importanței păsărilor în ecosistemele natural. Ocrotind păsările, realizăm, implicit, conservarea habitatelor. A sădi un copac sau a plasa căsuțe pentru păsări sunt lucruri foarte simple pentru noi, dar importante pentru menținerea echilibrului ecologic.
La lecția de sâmbătă din cadrul proiectului „Copiilor despre animale”, copiii au confecționat hrănitoare pentru păsări, au fost într-o excursie în secția ornitologie (pentru a cunoaște specialiștii și păsările din secție), au agățat hrănitoarele în livadă, le-au umplut cu semințe și, de asemenea, au participat la un master class interesant. Băieții au creat familii de cocori!
Veniți, cu noi e interesant!