una din subspeciile de lupi ce populează în Arctica și în tundră

CARACTERISTICI

Lupii polari se simt minunat în condițiile nopții polare și iernii. Sunt perfect adaptați la astfel de condiții, consumând orice hrană care se întâlnește doar într-o anumită zonă. Lupii polari pot trăi ani întregi la temperaturi sub zero, nu suferă de lipsa luminii solare multe luni și își păstrează puterile, rămânând fără hrană săptămâni întregi. În habitatul lor natural, rar în aprilie temperatura crește mai sus −30⁰C, iar vânturile geroase nu scad în putere practic pe tot parcursul anului.

Prădătorul nordic este una din puținele specii care habitează pe intreg teritoriu accesibil istoric speciei sale. Nimic nu-i amenință în această zonă.

După dimensiuni lupul polar se aseamănă cu omologul său european: lungimea corpului fără coadă este de 130-150 cm, înălțimea este de 80-93 cm. Masa unui animal adult ajunge la 85 kg. Demorfismul sexual este slab evidențiat — masculii și femelele diferă în special prin dimensiuni.

Sursa principala de hrană a lupului polar constituie animalele mici precum iepurii polari, dar pentru a supraviețui, haita de lupi trebuie să vâneze periodic pradă mare. La vânat, ocazional, este posibil de obținut un ren sau un bivol. De asemenea servesc sursă de hrană plantele care cresc în regiunea respectivă, inclusiv rădăcinile scurte.

În căutarea hranei, haita de lupi poate explora o suprafață de până la 2000 km2. Familia migrează în funcție de sezon și în dependență de deplasările animalelor care servesc sursă de hrană.

Lupului arctic îi este mai dificil să vâneze decât lupului european sau japonez, deoarece în spațiile deschise ale Arcticii nu există posibilitatea de a se ascunde. Pentru lupul arctic vânătoarea prin atacarea neașteptată este practic imposibilă.

Deși lupii se deplasează rapid, în timp ce haita ajunge grupul de bivoli, ei reușesc să se se grupeze și să-i înconjoare. Prin urmare, răpitoarele înconjoară prada și așteaptă până când răbdarea bivolilor scade. În cazurile în care durează prea mult așteptarea, membrii haitei de lupi impun bivolii să-și schimbe poziția — îi distrag și în momentul în care atacatorii devin invizibili, atacă. Dar aceste metode nu garantează o vânătoare reușită pentru lupi. Dacă bivolii totuși nu au rezistat și au fugit, lupii separă animalele tinere și slăbite de turmă, iar apoi împreună atacă prada. În cele din urmă numai o vânătoare din zece se finisează cu succes pentru haită.

Întrucât lupii pot săptămâni întregi trăi fiind înfometați. Într-o priză un lup poate mânca până la 10 kg de carne. Dacă perioada foametei a fost îndelungată și prada a fost mică, prădătorul nu lasă nici măcar pielea de la pradă — iepurile este înghițit împreună cu blana și oasele.

Lupii polari formează perechi monogame, haitele familiale fiind alcătuită din 7-25 de indivizi. În fruntea haitei este masculul lider și femela lui, restul se supun unei ierarhii stricte. Animalele se ajută reciproc nu numai în timp ce vânează, ci și în timp ce se hrănesc și cresc pui. De exemplu, mai mulți lupi tineri pot rămâne pentru a avea grijă de puișori în timp ce mama lor merge la vânătoare.

Lupii polari comunică între ei în același limbaj complicat ca și lupii europeni. Prin lătrat, mârâit și mișcările corpului, membrii aceleiași familii „comunică” între ei, indicând nu numai intențiile lor, ci și poziția lor în ierarhie. Conflicte grave și sângeroase în cadrul haitei practic nu există și sunt foarte rare. Cu alte haite animalele comunică prin semne sonore, încercând să evite întâlnirile.

Lupii singuratici sunt raritate. De obicei, aceștia sunt animale tinere care au ajuns la maturitate sexuală și au părăsit haita sa pentru a se stabili pe propriul teritoriu.