un mamifer carnivor nocturn din familia mustelidelor

CARACTERISTICI

Jderii de piatră au un corp alungit și picioare destul de scurte. Se pot mândri cu coada lor lungă și pufoasă. Totodată pentru ei este caracteristic „gulerul” de blană de culoare deschisă pe gât. La jderii de pădure „gulerul” este de culoare gălbuie, iar la cei de pădure este alb bifurcat care se extinde până la labele din față. La unele specii asiatice „gulerul” în genere lipsește.

Animalul are blană prețioasă, dură și groasă de culoare brun-închisă, cu nuanțe spre violaceu, cu puful alb. Nasul este de culoare albă, ceea ce este neobișnuit pentru animalele sălbatice. În plus, jderul ca și pisicile, poate să-și retragă pe jumătate ghearele.

Jderul de pădure nu este de dimensiuni mari. Lungimea corpului variază între 40-55 cm, iar a cozii este de aproximativ 30 cm. Masa animalului variază între 1,1 și 2,3 kg. Diferență între mascul și femelă practic nu există, cu excepția dimensiunilor — femela cu o treime este mai mică decât masculul.

Este răspândit în Europa și Asia Centrală, inclusiv în România și Republica Moldova. În America (statul Wisconsin) animalele au fost întroduse artificial în fauna locală pentru vânătoare de blană.

Este unicul reprezentant din familia mustelidelor care trăiește în afara pădurilor. Preferă zonele deschise, cu arbori și arbuști. În munți pot fi întâlniți la înălțimea de 4000 m deasupra nivelului mării.

Animalele sunt active noaptea, preferând să se ascundă pe parcursul zilei în adăposturi locuibile. Se stabilesc cu traiul în stânci și grămezi de pietre, deseori ocupă adăposturile abandonate ale altor animale. Jderul de piatră nu știe să construiască adăposturi sau să sape vizuini pentru sine. Cuiburile sunt căptușite cu puf, pene și tulpini de plante.

Vânează la sol, încercând să-și dobândească hrana chiar aici. Urcă bine în copaci, dar o fac mai rar.

Sunt animale singuratice, formând cupluri doar în perioada de împerechere. În restul timpului evită contactele cu alte animale. Teritoriul individual este marcat cu un secret special, iar proprietarul îl protejează cu gelozie de încercările de asasinat de oaspeții neinvitați de același sex. Terenul care îl ocupă are de obicei dimensiuni de 12 — 210 hectare și depinde de sexul animalului și de perioada anului. În așa mod masculii dispun de teren mai mare decât femelele. În plus, cu cât mai puțină hrană este pe terenul său, cu atât suprafața acestuia este mai extins.

Jderul de piatră este omnivor, dar hrana de bază o constituie carnea. Vânează rozătoare și iepuri, consumă ouă de pasăre, păsări, broaște și insecte. Totodată consumă în cantități mari hrană vegetală. Preferă pomușoare și fructe.

Animalul produce pagube mari oamenilor, deoarece omoară păsările de curte. Păsările înspăimântate care se excită în panică provoacă un reflex prădător la jderi. Jderul de piatră omoară găinile una câte una rupându-le capul, iar apoi le suge doar sângele și le mănâncă creierii. După ce se satură de sânge, uneori se culcă să doarmă în mijlocul păsărilor omorâte.

Împerecherea lor are loc vara, în iunie-august. Gestația durează doar 30 de zile, dar, deoarece corpul femelei este capabil să „conserveze” sarcina, urmașii apar doar primăvara viitoare (în martie-aprilie). Se nasc de obicei 3-4 pui goi și orbi, care deschid ochii abia peste o lună. Maturitatea sexuală o ating la vârsta de 15-27 luni.

Jderii de piatră înoată foarte bine, necătând la faptul că nu le place. De asemenea ei sar foarte bine (la o distanță de 4 m).

În habitatul natural trăiesc aproximativ 3 ani. Rar ating vârsta de 10 ani. În captivitate trăiesc până la 18 ani.

Animalul este omorât de oameni ca „dăunător”, deoarece omoară păsările domestice. Jderii des rod cablurile la automobile, deoarece pe ei îi atrage căldura reziduală a motorului și mirosul de combustibil. Totodată multe neplăceri sunt cauzate oamenilor de mirosul înțepător și persistent pe care îl produce acest animal. Mijloacele speciale, iar uneori și prezența unui câine în casă, pot ajuta oamenii să se izbăvească de acest „oaspete”.

Animalul nu este amenințat cu dispariția, din care cauză în multe țări în habitatul lor natural este permis legal vânatul.