un animal paricopitat

CARACTERISTICI

Muflonii sunt cele mai apropiate rude ale oilor domestice. La aspect sunt foarte asemănători cu ele, dar sunt mai slabi, mai mobili și, desigur, cu coarne. Au o culoare maro-roșietică, partea de jos a corpului fiind de culoarea albă, iar spatele fiind mai întunecat. Lungimea corpului este 125 cm, înălțimea — 70 cm, greutatea — 40-50 kg. Femelele de obicei au culoarea la blană mai deschisă, sunt mai mici și lipsite de coarne. Deși uneori oile au coarne, dar ele apar de obicei în cazuri excepționale și sunt de dimensiuni foarte mici.

Coarnele masculilor la bază sunt groase (21-30 cm), de formă triedrică, masive și curbate. Capetele coarnelor sunt rotite spre interior.

Strigătul muflonului este similar cu vocea unei oi domestice obișnuite, cu excepția faptului că sunetele sunt sacadate și sună mai dur. Cu toate acestea, animalul imite sunete puternice doar în scopul avertizării turmei în caz de pericol sau adunării membrilor turmei.

Muflonii habitează landșafturile muntoase. Consumă ciuperci și fructe de pădure, mușchi și licheni etc. Iarna, ei pășunează locurile lipsite de zăpadă, pentru a obține mai ușor iarba uscată. În cazuri excepționale scurmă rădăcini de sub gheață și zăpadă, ceea ce nu le este p plac, din care cauză rod scoarța copacilor și ramuri subțiri.

Seara sau chiar la începutul nopții turma se deplasează pentru a bea apă, după care animalele se odihnesc. În zori iarăși beau apă, apoi din nou urcă în munți pentru a căuta hrană.

Muflonii, ca și cămilele, pot bea apă sărată.

Muflonii sunt animale semisedentare. Au locuri pentru odihnă, pășunat și băut. Turma se deplasează pe aceleași trasee, formând cărări vizibile, care sunt adesea folosite de alte animale.

În prezent muflonii au supraviețuit în sălbăticie numai în Sardinia și Corsica. Dar în țările din sudul Europei, acestea au fost introduse artificial, aclimatizate în Crimeea. Aici animalele ocupă spații deschise. Se țin în turme mixte, separându-se vara și unindu-se pentru împerechere.

Femelele și mieii se adună în turme de până la 100 de indivizi, iar masculii trăiesc aparte, fiind singuratici. Masculii maturi se alătură turmei numai în perioada împerecherii. În turme, masculii sunt supuși unor relații ierarhice puternice. În luptă pentru femele, animalele mor rar, preferând să se limiteze cu demonstrația de forță. Berbecii se bat cu coarnele. Sunetul loviturilor se aude la o distanță de 2-3 km.

Gestația durează 5 luni, dup care se nasc 2 miei (mai rar unul sau 3-4). Înainte de naștere, femela părăsește turma și își caută adăpost. Mieii se nasc neajutorați și nu pot urma rapid mama, din care cauză în caz de pericol se ascund.

Peste o săptămână după naștere, mieluții capătă forță și împreună cu mama se alătură turmei. Deja de la o lună învață să ciugulească iarba, deși se hrănesc cu lapte până în toamnă.

La mufloni creșterea în înălțime se finisează la vârsta de 4-5 ani, dar în lungime și în masă cresc până la 7 ani. Se maturizează sexual la 2-4 ani, dar masculii tineri nu concurează cu cei maturi, și respectiv nu se apropie de femele încă 3 ani.

Omul vânează mufloni deja de mult timp. Aclimatizarea animalelor pe teritoriile europene are o mare importanță din punct de vedere comercial și practic, deoarece poate influența creșterea numărul speciilor de animale de vânătoare valoroase. De la mufloni se obțin carnea și pielea.

Unii susțin că muflonul este strămoșul oilor domestice. Și în prezent muflonul poate fi încrucișat cu diferitele rase, îmbunătățind calitatea acestora. Prin urmare, muflonul european este forma inițială pentru hibridizare, care a fost folosită în lucrarea sa de către savantul M.F. Ivanov. A crescut o nouă rasă de oi — merino de munte, care habitează pășunile montane și se simte minunat fără hrană suplimentară pe tot parcursul anului.

Coarnele mari ale muflonului sunt un trofeu de invidiat, din care cauză vânătorii permanent îi vânează. Este dificil de vânat aceste animale, deoarece muflonii dau dovadă de prudență de invidiat și trăiesc în zone greu accesibile.

În natură, muflonii sunt amenințați de lupi, râși, leoparzi și vulpi. Vânătorii cu experiență spun că nu pot ajunge mai aproape de 300 de pași de muflon din partea din care suflă vântul. Fără să-l vadă pe vânător, muflonii îi simt mirosul. Dacă animalul este curios, dar omul nu este agresiv și se comportă calm, muflonul îl va lăsa să se apropie la 200 de pași.

Muflonul european face parte din Cartea Roșie Internațională din cauza micșorării populației acestei specii în lume. Motivele declinului speciei sunt distrugerea habitatului, concurența cu alte animale pentru apă și hrană, conflictele militare ale oamenilor din habitatele lor, braconajul.

În natură rar poate depăși vârsta de 12-17 ani. În captivitate ei trăiesc până la 21 de ani.